On est marți dimineață într-o cafenea de cartier, iar scena seamănă cu un mic șoc între generații.
În stânga, o masă de tineri de vreo treizeci de ani, cu capetele plecate asupra ecranelor, degete care dau scroll frenetic prin videoclipuri pe care le vor uita mâine. În dreapta, o masă de sexagenari. Niciun smartphone pe masă. Doar ziare mototolite, carnețele, ochelari lăsați pe jumătate pe nas și acel confortabil „tăcut” care există între prieteni care se cunosc de patruzeci de ani.
O femeie cu părul cărunt scoate un stilou dintr-un etui tocit, scrie ceva pe o carte poștală, apoi ridică privirea ca să izbucnească în râs la o glumă spusă deja de zece ori. Chiar se bucură de moment. Nu doar „în story”, ci în corpul ei, în voce, în privire. Cu toții am trăit momentul acela în care ne surprindem invidiind liniștea asta.
Păstrează obiceiuri pe care timeline-urile noastre le-ar judeca „demodate”. Și dacă ei au dreptate?
1. Să citești un ziar adevărat… și să-ți iei timp
Pe masa cafenelei, ziarul local e deschis în format mare, ocupat de un bărbat de vreo șaizeci de ani, cu ochelarii pe vârful nasului. Întoarce paginile încet, ca un ritual. Citește necrologurile, mica publicitate, rezultatele sportive, editorialele cam prea lungi. Nu dă click pe nimic, pentru că nu există nimic pe care să dai click. Nu sare de la un subiect la altul ca o minge de ping-pong mental.
La masa de alături, doi tineri își actualizează compulsiv aplicațiile de știri. Citesc trei titluri, apoi trec pe TikTok, apoi revin pe WhatsApp. Ei sunt informați despre tot, în teorie. El, cu ziarul pe hârtie, nu știe tot, dar ce citește, chiar absoarbe.
Un studiu din 2022 al Ofcom arăta că persoanele peste 65 de ani petrec zilnic mai puțin timp în fața ecranelor decât cei de 18–34, dar declară că se simt mai bine informate și mai puțin „copleșite” de actualitate. Această lentoare asumată le oferă ceva de negăsit în fluxurile de știri instantanee: o ierarhie interioară. Aleg ce rămâne în mintea lor, în loc să lase algoritmul să decidă. Obiceiul lor „old-school” nu e doar nostalgie după hârtie, ci o metodă de a recâștiga controlul asupra a ceea ce lasă să intre în creier.
2. Să suni sau să vizitezi, în loc să gestionezi totul prin mesaje
La 60–70 de ani, conversațiile nu trăiesc doar în baloane albastre sau verzi. Trăiesc în voci. În acele apeluri „doar ca să zic salut” care par ineficiente într-o lume obsedată de productivitate. Margaret, 72 de ani, are un vechi carnețel cu numere lângă telefonul fix. În fiecare duminică, răsfoiește paginile, alege două-trei persoane și le sună pentru o conversație adevărată, fără scop, fără „quick call”.
„Dacă încep să trimit SMS-uri tuturor, nu mă mai aude nimeni râzând”, spune ea, râzând chiar atunci. Nepoții îi scriu mesaje rapide; ea răspunde cu un telefon, o vizită, o prăjitură făcută în casă pusă pe masa din bucătărie. E desuet, poate. Doar că tocmai aceste gesturi arhaice îi umplu zilele de legături concrete.
Studiile despre singurătate sunt clare: calitatea legăturilor sociale contează mai mult decât cantitatea contactelor. Seniorii care înmulțesc interacțiunile față în față au un risc mai mic de depresie și o sănătate cognitivă mai bună. Acolo unde cei mai tineri jonglează cu zeci de conversații digitale deschise, cei de 60–70 preferă câteva relații solide. Mai puține notificări, mai multă prezență. Obiceiul de a ridica receptorul sau de a suna la ușa unui vecin funcționează ca un antidot blând la hiperconectarea goală. Să fim sinceri: aproape nimeni nu face asta în fiecare zi. Ei, da.
3. Să mergi pe jos fără obiectiv… și fără căști
În multe orașe britanice, întâlnești aceste siluete ușor de recunoscut: impermeabil puțin prea larg, încălțări comode, sacoșă de pânză. Merg. Nu pe bandă în sala de sport, nu cu o aplicație care numără pașii și caloriile, ci afară, în vremea reală. Acești bărbați și femei de 60 sau 70 de ani nu au întotdeauna un scop precis. „Ies la plimbare”, cum se spunea înainte să inventăm cuvântul „cardio”.
Un pensionar întâlnit într-un parc londonez povestește că își face „turul” în fiecare dimineață. Se oprește pe aceeași bancă, se uită la același copac, salută același câine al vecinului. Fără căști, doar zgomotul orașului, păsările și propriile gânduri coborâte la un volum normal. Rutina asta nu are nimic exotic. E repetitivă. E stabilă. Și tocmai asta o face liniștitoare.
Studiile arată că 20–30 de minute de mers pe jos zilnic reduc stresul și îmbunătățesc somnul, mai ales la seniori. Diferența este că mulți tineri transformă mersul într-o performanță, într-un conținut de postat, într-o metrică de optimizat. Cei de 60–70, adesea, îl păstrează brut. O plimbare e o plimbare. Nu un challenge, nu un story, nu un pretext. Refuzul de a transforma totul în „obiective” lasă loc întâmplării, micro-întâlnirilor, simplului fapt de a fi undeva fără să fie nevoie să justifici.
4. Să ții un carnețel, nu o aplicație
Pe măsuța joasă a unui cuplu de septuagenari există un obiect care le intrigă mereu nepoții: un simplu caiet cu spirală, gros, cu colțuri tocite. Înăuntru: date de aniversări, liste de lucruri de făcut, idei de călătorii, rețete lipite, amintiri mâzgălite. Nimic nu e „sincronizat în cloud”. Dacă s-ar pierde caietul, totul ar dispărea.
Și totuși, caietul acesta le ține săptămânile laolaltă. În fiecare dimineață îl deschid, recitesc ce au notat cu o zi înainte, adaugă o linie, taie ce e făcut. Urma e vizibilă, materială. Nu există un reminder care să apară fix în mijlocul unui scroll pe Instagram, doar o pagină albă care așteaptă. Pentru ei, scrisul de mână nu e un gest romantic, ci un instrument ca să păstreze o legătură simplă cu propria viață.
Am putea crede că aplicațiile de productivitate fac totul mai fluid. În realitate, ele creează adesea o nouă formă de anxietate: liste infinite, notificări constante, date împrăștiate. Caietul, în schimb, are limite fizice. Te obligă să alegi ce scrii în el. Păstrează memoria zilelor trecute, în scrisul care uneori tremură puțin, în sarcinile niciodată tăiate care îți amintesc blând ce amâni de prea mult timp. E un fel de oglindă, fără filtru și fără statistici.
5. Să gătești „ca pe vremuri”, fără să cauți perfecțiunea
Într-o bucătărie puțin îngustă, un bărbat de 68 de ani pregătește o tocăniță cum o făcea mama lui. Fără cântar digital. Fără YouTube în buclă pe blatul de lucru. Toarnă „din ochi”, gustă cu aceeași lingură de lemn de douăzeci de ani, adaugă un praf de sare, apoi încă unul, până când „are gust de duminică”. Nu caută să reproducă o fotografie de pe Pinterest. Vrea doar să încălzească casa.
Generațiile tinere petrec uneori mai mult timp căutând online „rețeta bună” decât gătind cu adevărat. Ei, cu obiceiurile lor old-school, deschid o carte veche pătată sau se bazează pe memorie. Experiența e mai puțin perfectă, dar mai trăită. Acceptă mâncărurile puțin ratate, porțiile inegale, farfuriile care nu sunt demne de un feed de Instagram. Gătesc ca să hrănească, ca să împartă, ca să vorbească în jurul unei mese.
Felul acesta de a găti creează o relație mai blândă cu alimentația. Mai puțină vinovăție, mai puține calcule obsesive, mai multă continuitate. Rețetele transmise, repetate, modificate în timp devin o formă de ancorare afectivă. O tocăniță, o tartă, o friptură de duminică sunt repere temporale. Pentru cei de 60–70, păstrarea ritualului înseamnă păstrarea firului unei istorii de familie. Tehnologia a făcut gătitul mai accesibil, dar uneori l-a transformat și în spectacol. Ei, adesea, refuză spectacolul acesta și câștigă, pe deasupra, o liniște interioară pe care foodie-ii hiperconectați o invidiază în secret.
6. Să păstrezi mici ritualuri zilnice… chiar dacă nu le vede nimeni
La mulți pensionari există ritualuri minusculе, aproape invizibile. Ceaiul de la ora 16, mereu în aceeași cană ciobită. Rebusul din ziar, făcut cu pixul, chiar și când greșești. Planta udată în fiecare dimineață când deschizi obloanele. Privit de departe, nu are nimic spectaculos. E chiar banal de-a dreptul.
Și totuși, aceste repetiții banale structurează zilele. Dau timpului o textură. Tinerii, adesea, au zile mai pline, dar mai haotice. Cei de 60–70 care își păstrează micile obiceiuri construiesc un fundament stabil, pe care pot suporta veștile proaste, oboseala, îngrijorările. Nu au nevoie să publice aceste ritualuri. Le trăiesc pentru ei.
„Rutinele nu fac viața plictisitoare, ele creează un cadru ca restul să poată exista”, mi-a mărturisit un fost profesor de 74 de ani. „Când știi că anumite lucruri revin în fiecare zi, suporți mai bine ce dă pe dinafară.”
Aceste ritualuri pot inspira și alte generații, cu condiția să le adapteze fără să se judece. Câteva piste simple:
- Alege un moment precis (dimineața sau seara) pentru un ritual scurt, mereu același.
- Păstrează-l în afara ecranului: fără aplicație, fără telefon, doar un gest concret.
- Acceptă că îl ratezi în unele zile fără vinovăție, apoi reia-l pur și simplu.
Și dacă viitorul ar avea nevoie de aceste vechi obiceiuri?
Îi privim adesea pe cei de 60–70 ca pe niște întârziați tehnologic, cei care „nu țin pasul”. Totuși, când le observi zilele de aproape, vezi altceva: o formă de rezistență discretă la viteză, la împrăștiere, la oboseala mentală permanentă. Nu resping toate ecranele. Aleg pur și simplu să nu le încredințeze tot.
Ceea ce seamănă cu un refuz al modernității este uneori un instinct de supraviețuire mentală, ascuțit de decenii de viață fără internet. Să ții un caiet, să mergi fără țintă, să citești un ziar, să suni în loc să trimiți mesaje, să gătești fără să cauți perfecțiunea, să repeți ritualuri - toate au un punct comun: readuc corpul, timpul lung, tangibilul într-o existență aspirată de digital. Și dacă tocmai aceste gesturi „demodate” sunt exact ce lipsește cel mai mult generației care doarme cu telefonul pe pernă?
Aceste obiceiuri nu sunt rezervate pensionarilor. Nimic nu îl împiedică pe un treizeci și ceva epuizat de notificări să-și creeze un mic colț de viață ca pe vremuri în zilele lui conectate. O plimbare fără căști, un telefon către un prieten în locul unui mesaj vocal de 2 minute, o masă gătită fără să te uiți la ceas. Nu va fi perfect, nici eroic. Doar un început. Și poate, într-o zi, ne vom uita la acești seniori nu ca la niște „expirați”, ci ca la primii care au înțeles că adevăratul lux nu e tehnologia. E liniștea pe care reușești să o păstrezi în jurul ei.
| Punct cheie | Detaliu | Interes pentru cititor |
|---|---|---|
| Lectură lentă | Să preferi ziarele și articolele lungi în locul fluxurilor infinite | Să reduci supraîncărcarea mentală și să reții mai bine informația |
| Legături față în față | Apeluri, vizite, conversații „fără scop” | Să întărești relațiile și să combați singurătatea digitală |
| Ritualuri concrete | Plimbare, carnețel, gătit simplu, gesturi cotidiene | Să-ți structurezi zilele și să regăsești un sentiment de calm |
FAQ:
- Aceste obiceiuri „old-school” înseamnă că trebuie să renunțăm la tehnologie? Nu. Ideea nu e să trăiești ca în 1975, ci să alegi conștient unde are tehnologia locul ei - și unde nu e nevoie de ea.
- Cum încep când sunt deja foarte dependent(ă) de telefon? Cu un singur moment din zi fără ecran: o plimbare, o masă sau un ritual de dimineață, apoi crești treptat.
- Nu-mi place să citesc ziare pe hârtie. Se pune dacă citesc pe tabletă? Da, dacă citești încet, fără multitasking și fără să sari constant între notificări și taburi.
- Și dacă cei din jur râd de „obiceiurile mele de bătrân”? Spune simplu că aceste ritualuri îți fac bine. Rezultatele concrete (mai puțin stres, mai multă energie) vor vorbi pentru tine.
- Cât timp îmi trebuie ca să simt o diferență în starea de bine? Pentru mulți oameni, câteva zile de plimbare zilnică sau de carnețel pe hârtie sunt suficiente ca să scadă senzația de saturație mentală.
Comentarii
Încă nu există comentarii. Fii primul!
Lasă un comentariu