Persoanele care se simt des plictisite au această trăsătură surprinzătoare.

Mulți adulți simt că zilele lor se estompează într-o aceeași rutină gri, însă un factor psihologic discret poate decide cine se afundă și cine înflorește.

Cercetătorii susțin acum că plictiseala frecventă, departe de a fi o stare aleatorie, poate dezvălui un gol mai profund în felul în care ne raportăm la propria viață.

Când plictiseala nu mai este o stare și devine un tipar

Plictiseala era văzută cândva ca o plângere copilărească, ceva legat de după-amieze ploioase și vacanțe fără jucării. Pentru adulți, viața pare de obicei aglomerată cu ședințe, notificări și treburi. Totuși, un număr tot mai mare de oameni raportează că se simt ciudat de goi, chiar și atunci când calendarele lor rămân pline.

Psihologii numesc asta „plictiseală cronică” - nu doar senzația de neliniște la coadă, ci trăitul cu un sentiment constant că viața nu are gust sau direcție. Unii o simt la muncă, alții în relații, alții derulând pe telefon târziu noaptea, căutând ceva ce nu pot numi pe deplin.

Așadar, ce au în comun oamenii care se simt des astfel? Un nou corp de cercetări sugerează că punctul comun nu este jobul, programul sau utilizarea smartphone-ului, ci un obicei emoțional lipsă: recunoștința.

Oamenii care simt și exprimă regulat recunoștință tind să se plictisească mai rar, deoarece viața li se pare mai plină de sens.

Studiul care a legat plictiseala de recunoștință

O echipă de cercetători - Muireann K. O’Dea, Eric R. Igou și Wijnand A. P. van Tilburg - a urmărit recent să examineze conexiunea ascunsă dintre plictiseală, recunoștință și sentimentul că viața are sens. Lucrarea lor, publicată în revista Motivation and Emotion la finalul anului 2023, merge dincolo de sfaturi simple de tip „simte-te bine”.

În cinci experimente, cu câteva sute de participanți, echipa a măsurat trei lucruri:

• Cât de des se simțeau oamenii plictisiți în viața de zi cu zi.
• Tendința lor de a simți și exprima recunoștință.
• În ce măsură simțeau că viața lor are sens sau un scop.

Tiparele au apărut rapid. Participanții care raportau niveluri mai ridicate de recunoștință tindeau să simtă mai mult sens în viețile lor. Aceiași oameni descriau și niveluri mult mai scăzute de plictiseală, atât în situații specifice, cât și per total.

Recunoștința părea să acționeze ca un tampon psihologic: creștea senzația că viața contează, ceea ce reducea spațiul în care plictiseala putea prinde rădăcini.

Cercetătorii susțin că plictiseala semnalează adesea o lipsă de sens. Când nu vedem de ce contează acțiunile noastre, chiar și sarcinile ușor neplăcute devin insuportabile. În schimb, recunoștința ne împinge să observăm ce este deja valoros: mici conforturi, oameni care ne susțin, progres personal sau chiar șansa de a ne odihni între două perioade intense.

Cum schimbă recunoștința felul în care creierul „citește” un moment

Recunoștința nu înseamnă doar să spui „mulțumesc”. Ea mută locul spre care se uită mintea. În loc să se concentreze pe ce lipsește, aduce atenția către ceea ce există deja și poartă o formă de valoare. Această schimbare poate modifica „temperatura” emoțională a unui moment obișnuit.

Gândiți-vă la două persoane aflate în aceeași navetă plictisitoare cu trenul. Una se concentrează pe întârziere și pe vagonul aglomerat. Cealaltă observă în liniște pauza de la e-mailuri, ocazia de a asculta un podcast sau momentul rar de liniște. Situația este identică; interpretarea nu. În timp, aceste micro-interpretări modelează cât de des apare plictiseala.

Mentalitate	Reacție tipică la un moment liniștit	Rezultat probabil
Recunoștință scăzută	Se concentrează pe ce lipsește, se simte captiv(ă), caută orice distragere.	Plictiseală în creștere, frustrare, sentimentul că timpul e irosit.
Recunoștință ridicată	Observă mici aspecte pozitive sau oportunități în pauză.	Mai puțină plictiseală, mai mult sens, chiar și în sarcini simple.

De ce plictiseala nu este mereu dușmanul

Viața modernă îi învață pe oameni să fugă de plictiseală. Minutele libere dispar în feed-uri sociale, e-mailuri sau platforme de streaming. În relații, „rutina” e văzută ca periculoasă. La serviciu, echivalăm agitația constantă cu valoarea. Intervalele liniștite par suspecte.

Totuși, mai mulți terapeuți susțin acum că această evitare poate avea efect invers. Psihoterapeuta franceză Odile Chabrillac, care a scris despre valoarea plictiselii, descrie viața de zi cu zi ca pe o goană constantă ce lasă puțin loc întrebărilor profunde. Fără acel spațiu interior, oamenii riscă să urmărească stimulări de suprafață, ratând șansa de a întreba ce contează cu adevărat.

Plictiseala poate deschide o breșă în graba vieții cotidiene, o pauză în care întrebările despre direcție, valori și dorințe au, în sfârșit, loc să iasă la suprafață.

Când încetăm să tratăm plictiseala ca pe un eșec și începem să o tratăm ca pe un semnal, ea își schimbă forma. O după-amiază neliniștită poate marca momentul în care o rutină veche nu mai se potrivește sau când o dorință îngropată cere atenție - să înveți o abilitate, să părăsești un job, să repari o relație sau pur și simplu să te odihnești cu intenție.

De la „timp gol” la „timp fertil”

Chabrillac descrie două tipuri de „gol”:

• Un gol „plat”, în care nimic nu pare să conteze și timpul pare lipsit de rost.
• Un gol „fertil”, în care pauza devine un spațiu care poate căpăta sens.

Recunoștința joacă un rol în această transformare. Când cineva permite plictiselii să existe în loc să o sufoce cu distrageri, iar apoi adaugă o lentilă de recunoștință, acel gol, acea pauză, se transformă într-un fel de atelier mental. Mintea rătăcește, face conexiuni noi, revizitează amintiri, își imaginează schimbări.

Această stare de derivă, care din exterior pare neproductivă, alimentează adesea creativitatea și rezolvarea de probleme. Mulți oameni spun că cele mai bune idei le vin visând cu ochii deschiși în autobuz sau privind pe fereastră, tocmai atunci când nu pare să se întâmple nimic „important”.

Costul ascuns al fugii de fiecare moment plictisitor

Evadarea constantă din plictiseală vine cu mai multe riscuri, mai ales într-o lume în care un telefon poate șterge liniștea într-o secundă.

• Atenție mai superficială: Comutarea rapidă între stimuli poate fragmenta concentrarea și îngreuna munca profundă.
• Autocunoaștere mai slabă: Fără momente liniștite, oamenilor le este greu să observe ce le place, de ce se tem sau ce își doresc cu adevărat.
• Dependență mai mare de „lovituri” externe de plăcere: Like-urile, notificările și conținutul nou devin un remediu rapid împotriva sentimentelor inconfortabile.
• Creativitate ratată: Stimularea persistentă lasă puțin loc gândirii rătăcitoare care hrănește invenția.

Pentru cei care simt deja că zilele lor nu au sens, această buclă de evadare poate întări problema. De fiecare dată când apare plictiseala, o distragere o acoperă. Cauza de bază - lipsa de sens - nu este niciodată pusă sub semnul întrebării, iar recunoștința nu are spațiu să crească.

Te poți antrena să fii „mai puțin plictisit(ă)”?

Noile cercetări nu sugerează că unii oameni sunt condamnați la plictiseală, în timp ce alții alunecă prin viață într-o ceață recunoscătoare. Recunoștința se comportă mai degrabă ca o abilitate decât ca o trăsătură fixă. Poate fi cultivată treptat, în moduri simple care remodelează felul în care mintea interpretează evenimentele zilnice.

Practici de zi cu zi care pot reduce plictiseala cronică

Psihologii recomandă adesea acțiuni mici și consecvente, mai degrabă decât schimbări drastice de stil de viață. Câteva opțiuni includ:

• Trei rânduri înainte de culcare: Notează trei lucruri care au părut pline de sens - nu doar plăcute - în timpul zilei.
• Reî ncadrarea treburilor: Când faci o sarcină de rutină, numește pe scurt ce susține: sănătate, confort, independență sau pe cineva drag.
• Lasă un „buzunar” de timp neumplut: Protejează zilnic o scurtă fereastră fără ecrane sau sarcini și observă ce gânduri apar.
• „Micro-pauze” de recunoștință: Oprește-te pentru o respirație când un lucru mic merge bine - un autobuz care vine la timp, un mesaj amabil, o cafea bună - și recunoaște mental acel moment.

Niciuna dintre acestea nu șterge momentele plictisitoare, dar schimbă tonul de fundal al unei zile din „fără rost” în „liniștit, dar merită”, ceea ce reduce cât de amenințătoare pare plictiseala.

Lăsând mintea să rătăcească, ca un copil din nou

Copiii care spun că se plictisesc ajung adesea să construiască forturi, să inventeze jocuri sau să deseneze lumi din nimic. Plictiseala le aprinde imaginația, nu le oprește viața. Adulții rareori își permit un astfel de derapaj neorganizat.

Recrearea unei versiuni mici a acestui lucru poate schimba textura vieții adulte. Să lași telefonul în altă cameră 15 minute, să stai într-un parc fără căști sau să privești pe fereastră în pauză poate părea banal. Totuși, acestea sunt condițiile în care creativitatea și claritatea ies adesea la suprafață.

Pentru oamenii care se simt cronic plictisiți, această combinație - recunoștință blândă și plictiseală acceptată - poate funcționa mai bine decât un nou val de trucuri de productivitate. Creează condiții în care sensul are timp să apară, în loc să fie împins deoparte de următoarea notificare urgentă.

Perspective suplimentare: când plictiseala semnalează ceva mai profund

Plictiseala poate purta și un avertisment. Când chiar și activitățile care altădată păreau bogate devin acum anoste, iar acest lucru persistă săptămâni sau luni, poate intersecta probleme de sănătate mintală precum depresia sau epuizarea (burnout). În aceste cazuri, exercițiile de recunoștință singure rezolvă rareori problema. Poate fi necesar sprijin profesional, odihnă sau schimbări serioase în volumul de muncă.

Totuși, a înțelege plictiseala ca pe un mesaj, nu ca pe un defect de caracter, îi poate ajuta pe oameni să acționeze mai devreme. În loc să se rușineze că „nu sunt suficient de interesanți”, pot pune întrebări practice: S-a îngustat viața mea prea mult la un singur rol? Am obiective care simt că sunt ale mele, nu doar obligații? Unde ar putea un mic act de recunoștință să facă această perioadă mai puțin gri?

Cercetarea sugerează că oamenii care se plictisesc rar nu trăiesc întotdeauna vieți mai glamouroase. Mulți doar se raportează diferit la experiențele lor. Observă sensuri mici, își permit să rătăcească în spații liniștite și tratează plictiseala ca pe un semnal de a căuta profunzime, nu doar următoarea distragere.